Participarea IRSEA la conferinţa „Retragerea forţelor SUA-NATO din Afganistan: Provocări și Opțiuni dincolo de 2014

 

Preşedintele IRSEA, ambasadorul (p) Gheorge Savuică a participat în perioada 6 - 7 martie 2013 la conferinţa „Retragerea forţelor SUA-NATO din Afganistan: Provocări și Opțiuni dincolo de 2014", eveniment desfăşurat în Islamabad, Pakistan.

Printre participanţi s-au numărat membri ai cercurilor academice pakistaneze şi internaţionale, membri ai corpului diplomatic, precum şi numeroşi studenţi, masteranzi şi doctoranzi din Pakistan.

Lucrările conferinţei au fost axate pe subiecte din domeniul relaţiilor internaţionale, principalele paneluri vizând necesitatea promovării păcii şi a reconcilierii în Afganistan şi modalitatea prin care Pakistanul poate sprijini aceste demersuri.

În cadrul conferintei, presedintele IRSEA a prezidat ultimul panel, în final susţinând o alocuţiune pe respectiva temă.

Cu această ocazie, a fost încheiat un MOU cu National University of Modern Languages, Islamabad.