Pregatirea practica a tinerilor diplomati

În baza acordului existent între Academia de Studii Economice din București și Institutul Român de Studii Euro-Asiatice (IRSEA), la 10 mai 2016 a fost organizat, la sediul institutului nostru, un curs cu tema „Diplomație aplicată”, la care au participat masteranzi din cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale a ASE.

Pe durata seminarului, președintele IRSEA, domnul ambasador (p) Gheorghe Săvuică a susținut o prezentare urmată de discuții libere, oferind astfel ocazia tinerilor studenți de a obține informații valoroase privind aplicabilitatea practică a conceptelor teoretice studiate.

Participanții au primit câte o diplomă nominală, fiind atestată astfel participarea lor la curs.

Ne exprimăm convingerea că evenimentul a fost util în pregătirea academică a participanților și le urăm mult succes viitorilor diplomați!