Reflectarea IRSEA in mass-media

Preşedintele IRSEA, ambasador Georghe Săvuică, a oferit în mai multe apariţii televizate (la posturile Antena 3 şi Realitatea TV), o analiză comparativă a situaţiei actuale din Japonia şi a dezastrului provocat de tsunami în Indonezia în 2004. 

Interviurile au vizat şi strategia niponă de relansare economică şi efortul de a limita efectele radiaţiilor provenite de la centrala nucleară de la Fukushima.

Prezentăm mai jos un articol al domnului ambasador George Săvuică apărut în data de 21 martie 2011 pe portalul de ştiri dcnews.ro. 

 Dezastrul natural abătut cu cruzime asupra Japoniei m-a dus cu gândul la ceea ce am trait în 2004, mai exact în dimineața zilei de 26 decembrie. În acea perioadă, îmi indeplineam mandatul de ambasador extraordinar și plenipotențiar în Indonezia. Prioritatea o reprezenta situația cetatenilor români. Aveam o teama redusă fata de posibilitatea prezenței lor in zona dezastrului, deoarece în Aceh activa de peste 27 de ani o mișcare de eliberare, ceea ce a determinat guvernul indonezian să interzica intrarea străinilor în zonă.

 În cursul zilei de 26 decembrie, au inceput sa curga pe canalele de televiziune imagini cutremuratoare. In Jakarta, in cateva ore, era o atmosfera ca si cand tsunamiul ar fi lovit si capitala. Efectele cutremurului si ale tsunamiului le-am cunoscut direct in spitalele din orasul Medan de pe insula Sumatra. Mai multe echipe de la televiziunile din tara au venit in avionul care a adus ajutoarele acordate de guvernul Romaniei. Cunoscand limba indoneziana, am acordat asistenta jurnalistilor romani in discutiile cu sutele de raniti adusi la mai multe spitale din Medan. Relatarile lor imi sunt si acum vii in memorie.

Să riscăm, cu o centrală nucleară proprie, sau să suferim din cauza vecinilor ?

Am contactat câțiva prieteni din Indonezia pentru a mă interesa în legătură cu reactia înregistrată în aceasta țară dupa catastrofa din Japonia. Mi-au relatat că in primele momente a reaparut teama fata de un nou tsunami. Indonezienii au inteles si impartasit in proportii reale momentele tragice prin care trece populatia japoneza. Indonezia intentioneaza de ceva timp sa treaca la exploatarea in scopuri pasnice a energiei nucleare. Dezastrul suferit de centralele nucleare din Japonia a creat o dubla reactie. Cei care se impotrivesc au obtinut un argument dureros in plus, iar cei care doresc folosirea energiei nucleare isi pun problema cum este mai bine: sa sufere de pe urma centralelor din tarile vecine, sau de pe urma propriei centrale. Ideea este ca localizarea in spatiu nu iti acorda suficiente garantii in cazul unui pericol nuclear de mari proportii. As dori foarte mult ca aceasta idée sa nu fie confirmata in actualele circumstante din Japonia. Spre deosebire de tsunamiul din Indonezia din 2004, care a durat un timp relativ scurt, situatia din Japonia pare a nu se mai termina, avand in vedere ca aproape in fiecare zi au loc replici puternice. In Indonezia déjà se discuta sa livreze Japoniei cantitati suplimentare de petrol si gaze naturale, argumentul fiind “Japonia ne-a ajutat foarte mult”, asa cum s-a exprimat ministrul indonezian al finantelor.

În Singkil, o școală se numește ”România”, pentru ajutorul dat de pensionarii români din sărăcia lor

Am fost martor direct al sentimentelor de recunostinta din partea indonezienilor, pentru ajutorul modest al guvernului roman, dar mai ales pentru modul cum au reactionat, in principal, pensionarii din tara noastra. Colecta lor in suma de 115.000 de dolari SUA se regaseste in scoala noua construita in Singkil, zona afectata de tsunamiul din 2004. Scoala poarta numele de ‘Scoala Elementara Nr. 1 Romania”. Doresc sa mentionez ca si in cazul tsunamiului din 1883 am inregistrat un gest romanesc de solidaritate. Romanul Ilarion Mitrea, originar din Rasinarii Sibiului, venit in 1870 ca medic militar in insulele indoneziene, angajat de guvernul olandez, a intrat imediat in echipa de voluntari acordand, timp de opt zile, asistenta medicala la peste o mie de raniti.

Primul pas al ”Programului de alarmare preventiva”, făcut după dezastrul din Indonezia

Cutremurul si tsunamiul din 2004 au deschis ochii autoritatilor din zona si ai organizatiilor regionale, in primul rand ai ASEAN, asupra faptului ca intreaga regiune, in ciuda existentei tehnologiei si a resurselor adecvate, dar nefolosite corespunzator, a fost prinsa nepregatita. In 2005, a avut loc la Kobe, in Japonia, conferinta mondiala, sub auspiciile ONU, privind diminuarea dezastrelor, care a stabilit obiectivele strategice pe perioada 2005-2015. In baza deciziilor luate la Kobe, din 2006 a fost pus in functiune “Sistemul de alarma privind tsunami in Oceanul Indian”, apreciat ca fiind primul pas spre “Programul international de alarmare preventiva”. ASEAN a stabilit in 2003 “Programul Regional ASEAN privind Gestionarea Dezastrelor” pe perioada 2004-2010. După tsunamiul din 2004, ministrii de externe au semnat, in 2005, “Acordul privind Gestionarea Dezastrelor si Reactia de Urgenta,” care reprezinta documentul ce a cunoscut cea mai rapida negociere în istoria ASEAN.

Coincidență stranie-exercițiu de alarmare în zilele cutremurului

Chiar in zilele tragediei din Japonia se desfasura in Manado, Indonezia, un exercitiu de salvare in conformitate cu programul pus de acord de catre Forumul Regional ASEAN (ARF), sub denumirea de  “Exercitiul de Salvare in caz de Dezastre al ARF”. Au participat 23 de tari, precum si reprezentanti ai Uniunii Europene. In total au fost implicate 3000 de persoane. Dat fiind faptul ca, in cazul Japoniei, sistemul de prevenire a tsunamiului nu a fost totusi eficient, ceea ce demonstreaza ca un dezastru poate avea loc fara a fi fost prevenit, ar fi posibil ca aceasta dimensiune a salvarii in faza post tsunami sa capete o atentie si mai mare atat in Asia cat si in alte parti ale Terrei. Aceasta cu atat mai mult cu cat astfel de exercitii au inceput inca din 2008.