RELAŢIILE ROMÂNIEI CU STATE DIN ASIA DE SUD ŞI SUD-EST ÎN PERIOADA 1967-2006

Gheorghe SAVUICA

            Ambasador (p)*

 The Author’s debut in diplomacy started in 1967. The date coincided with the moment of ASEAN formation and Nicolae Ceausescu becoming President of Romania, who launched an independent foreign policy. The first important paper drafted by the author referred to official recognition by Romania of the formation of ASEAN.  It contained the proposal to recognize the status of this new organization which appeared on the map of South-East Asia regional architecture as a regional economic association  in conformity with  Bangkok Declaration and not as a military bloc. All other socialist countries considered ASEAN as newly created military bloc, replacing SEATO The proposal was approved by the head of state. The author in his official capacity used   this decision to the interest of Romania on the occasion of being received by the Minister of Foreign Affairs of Indonesia with mandate to convey and sustain the desire of Romania to be a dialoguepartner of ASEM (Asia Europe Meeting) on the same day of her admittance into the European Union. The author is making reference to the priorities of Romania’s foreign policy between 1967-1989, whereby the developing countries, including the South-East Asian countries, gained the place of second priority, after the socialist countries and before the westen countries. Romania was pursuing a diplomatic approach based on the UN principles which helped establish a climate of close relationship with South –East Asian countries, reaching the status of a traditional links to the mutual benefit of both Sides. Romania was granted the guest status to non-aligned movement in Sri Lanka with the support of Indonesia and the other South – East Asian countries.The economic dimension played a crucial role in developing the relations with these states. The first joint venture project was implemented by Romania in Sri Lanka, followed by important similar projects in India, Pakistan, Indonesia, Malaysia, the Philippines and some other South-East Asian countries.Further the author made a selection of the events and projects he was personally involved in. Among other important contributions of diplomatic, political, military and economic nature, the readers will come to know about how he tackled in Malaysia, being completely alone in the Romanian Embassy, the 1989 events in RomaniaConcluding, he presented a prospective view on the way Romania would have to develop her relations with South and South-East Asian countries under the new circumstances created in Europe and Asia after the cold war was over. He is in favor of maintaining the consolidated traditional line adapted to the emerging tendency of closer approach between Europe and Asia and Asia and Europe.In fact, the first century of our new millennium belongs to Asia.

 

 *Autorul este diplomat de carieră, specialist pe zona Asiei de Sud-Est. A absolvit Instittutul de Relaţii Internaţionale Moscova, Secţia Orientală, ca bursier al statului român, selectat de M.A.E. în anul I de la Facultatea de Drept, Bucureşti, obţinând atestat universitar pentru limbile indoneziană, engleză şi rusă. În anul absolvirii institutului, respectiv în 1967, a fost angajat la M.A.E. al României. A avut misiuni diplomatice în calitate de Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Indonezia şi Pakistan şi din poziţia de Însărcinat cu afaceri a.i., cu scrisoare de cabinet, în Malayezia, Filipine, Sri Lanka, Cipru, Finlanda/Estonia. În Centrala M.A.E. a deţinut funcţiile de director adjunct, Direcţia Asia- Pacific, director,Direcţia Asia-Pacific, director, Direcţia Republica Moldova, secretar general al Comitetului Interguvernamental pentru Dezvoltarea Relaţiilor României cu Republica Moldova şi director general, Direcţia Generală Asia, Africa, America Latină şi Orientul Apropiat. După ieşirea la pensie, în 2006, a fondat Camera de Comeert şi Industrie România-Malayezia şi Institutul Român de Studii Euro-Asiatice, ambele fiind conduse de autor în calitate de preşedinte.

    1.  Motivaţia alegerii perioadei.

Perioada de studiu aleasă îşi găseşte explicaţia în prezenţa aproape constantă a subsemnatului de-a lungul a 40 de ani în procesul de dezvoltare a relaţiilor bilaterale ale ţării noastre cu state din Asia de Sud şi Sud-Est Spaţiul de bază a fost zona Asiei de Sud-Est, cu precădere Indonezia, Malayezia şi Singapore.

        De ce Asia?

        Cariera mea diplomatică asiatică reprezintă o consecinţă naturală a specialităţii universitare obţinute la Institutul de Relaţii Internaţionale de la Moscova (IRI), la care am fost trimis, selectat de  MAE, cu bursă a statului român , pentru a învăţa limba greacă   şi a mă specializa pe spaţiul European vecin ţării noastre. 

  Dat fiind faptul că în anul 1961 IRI nu a avut o grupă pentru  studierea şi însuşirea  limbii greacă, am optat pentru limba indoneziană şi, ca urmare, pentru zona Asiei de Sud-Est. Atracţia nu a fost arbitrară. La 14 aprilie 1960, nivelul relaţiilor diplomatice dintre România şi Indonezia a fost ridicat la rang de ambasadă, în urma primei vizite oficiale la Bucureşti a preşedintelui Soekarno al Indoneziei. Atunci am auzit cum sună limba indoneziană şi cum se scrie. Mi-a plăcut în mod deosebit. În plus, s-a scris, cu ocazia vizitei, multe articole despre Indonezia şi poporul indonezian. 

3.           Debutul în diplomaţie

Primul meu contact cu pregătirea unei acţiuni diplomatice bilaterale importante a avut loc în luna august 1961, aproape de încheierea primei vacanţe după începerea studiilor în străinătate. Am fost chemat la Secţia Externă a C.C. al PMR, pentru a traduce câteva lozinci din limba romană în limba indoneziană, în perspectiva vizitelor oficiale, în luna octombrie 1961, în Indonezia, India şi Birmania a unei delegaţii române conduse de Gh.Gheorghiu-Dej şi Ion Gh. Maurer. În text a apărut şi un cuvânt la plural (popoare). În limba indoneziană pluralul se obţine prin repetarea cuvântului, iar în scris cuvântul este redat sub formă de la patrat” (popor2). A trebuit să îmi asum, în scris, responsabilitatea corectitudinii traducerii şi a scrierii acesteia, întrucât apariţia unui semn matematic a creat derută.

 Din punct de vedere istoric, anul 1967, când mi-am început cariera diplomatică în M.A.E. al României, are o semnificaţie politică importantă atât din punctul de vedere al dezvoltărilor din ţara noastră, cât şi al celor din Asia de Sud-Est. Cu o lună înaintea începerii activităţii, şi anume în luna august a fost creată ASOCIAŢIA NAŢIUNILOR ASIEI DE SUD-EST -ASEAN, iar în decembrie,când Nicolae Ceauşescu a devenit preşedinte, România şi-a creionat strategia politicii externe, care a durat până la evenimentele cunoscute din 1989. Ţările în curs de dezvoltare,   cum sunt şi spaţiile specialităţii mele, reprezentau cea de-a doua prioritate a politicii externe a României.

 La crearea ASEAN, România a trebuit să îşi formuleze poziţia oficila privind această organizaţie regională. “Spatiul Indonezia” din M.A.E. avea drept specialist pe subsemnatul, în poziţie de ajutor referent-relaţii. Specialistul era cel care formula primul proiect al oricărui document de politică externă, care apoi, după caz, cu completări de fond şi îmbunătăţiri stilistice,îşi urma parcursul de aprobare, iniţial, de către conducerea M.A.E. şi, în final, de către şeful statului. Pentru începători, ca mine, directorul dispunea ca un diplomat cu grad diplomatic (ajutor referent-relaţii şi referent-relaţii nu sunt grade diplomatice) să le acorde sprijin. Ca ajutor referent-relaţii în Centrala M.A.E., primele îndrumări le-am primit de la consilierul Agop Bezerian, căruia îi sunt sincer recunoscător.

 Privesc retroactiv cu plăcere şi satisfacţie, întrucât propunerea mea a fost aprobată ca ASEAN să fie apreciată oficial drept organizaţie economică regională, conform prevederilor Declaraţiei de la Bangkok din 8 august 1967, şi nu drept un bloc militar, urmaş al SEATO, cum a apreciat Moscova şi apoi şi celelalte ţări socialiste.

 Acţiunea din 1967 privind caracterizarea corectă la timpul respcetiv a obiectivelor exclusiv economice ale ASEAN (am în vedere că de atunci ASEAN şi-a extins preocupările şi la domeniile politic, strategic şi cultural) apreciez că a avut un impact important în 2006, în contextul unui demers diplomatic din partea ţării noastre. La cererea M.A.E. român, am solicitat o audienţă ministrului indonezian de externe, în scopul susţinerii admiterii României (şi Bulgariei) în forumul de dialog ASEM (Asia Europe Meeting), concomitent cu obţinerea statutului de mebru deplin al Uniunii Europene. 

 Din anumite considerente, statele ASEAN opinau pentru temporizarea admiterii de noi participanţi, atât de către Europa, cât şi de către Asia. Apelând şi la memoria proprie privind dezvoltarea relaţiilor ţării noastre cu Indonezia şi celelalte state membre ale ASEAN, am evocat, ca o implicare personală, şi momentul recunoaşterii oficiale în 1967 a ţintei exlusiv economice a ASEAN. Este posibil ca şi acest argument să fi contribuit la admiterea României în ASEM, concomitent cu data aderării la UE.

  Viaţa dintr-o ambasadă a României şi lecţiile de început în diplomaţia bilaterală le-am resimţit şi cunoscut începând cu anul 1966, când am fost trimis, pentru şase luni, la Ambasada României de la Jakarta, pentru a-mi întocmi lucrarea de diplomă şi a mă iniţia în acţiuni de diplomaţie, sub îndrumarea ambasadorului român, pe atunci Vasile Gandila.

 Activitatea diplomatică în exterior am început-o în anul 1971, sub îndrumarea ambasadorului Marin Alexie, pe care, ulterior, am avut onoarea să îl înlocuiesc în Cipru în 1983.

 La reîntoarcerea de la Jakarta, în 1973, activitatea în Centrală şi la misiunile diplomatice mi-a fost coordonată pentru o perioadă de cca 30 de ani de către ambasadorul Marcel DINU, director  al Direcţiei care coordona relaţiile cu ţările în curs de dezvoltare şi, apoi, din poziţia de secretar de stat, coordonator şi al relaţiilor României cuRepublica Moldova.

  Îi sunt rcunoscator pentru eforturile depuse atât la desăvârşirea pregătirii mele profesionale cât şi la modelarea temperamentului meu tineresc. Am un deosebit respect pentru întreaga familie Dinu, şi, în mod special, pentru doamna Maria Dinu. Mă bucur ca în paralel cu activitatea profesională, am construit şi o prietenie trainică, bazată pe respect reciproc.

        4.     Climatul relaţiilor României cu unele ţări sud şi sud-est asiatice. 

  Înainte de a prezenta momentele cele mai importante în care îmi regăsesc contribuţia   personală în filele diplomaţiei bilaterale a ţării noastre în zona Asiei de Sud şi Sud-Est, aş dori să relev climatul general  din acea perioadă al acestor raporturi.

După cum am menţionat deja, una din priorităţile politicii externe ale României în perioada 1967-1989, viza intrarea în parteneriate cu statele în curs de dezvoltare, grupare în care se regăseau şi continuă să se regăsească ţările sud-est asiatice. 

 România îşi clarificase şi normalizase raporturile politice bilaterale cu statele sud-est asiatice. România a fost printre primele ţări europene care a recunoscut, fără ezitări sau conditionalitati, obţinerea independenţei de către unele state sud-est asiatice şi a trecut imediat la stabilirea de relaţii diplomatice şi deschiderea de misiuni diplomatice. Până în 1989, România avea misiuni diplomatice în toate ţările sud-est asiatice (Indonezia, Malayezia, Singapore, Thailanda, Filipine, Birmania, Laos, Cambodgia şi Vietnam), mai puţin în Brunei, care a acceptat să stabilească relaţii diplomatice cu România numai după schimbarea de regim în ţara noastră, ceea ce s-a întâmplat în 1989.

 Prin acţiunile şi gesturile sale politico-diplomatice prompte vis-a -vis de ţările sud-est asiatice imediat după desăvârşirea procesului de dobândire sau consolidare a independenţei naţionale obţinute după al doilea război mondial, precum şi decizia sa politică din 1967 privind orientarea  iniţială exlusiv economică a ASEAN, România a pus bazele tradiţionalismului bilateral în raporturile sale cu aceste state, fiind un catalizator de durată în promovarea relaţiilor  bilaterale în această zonă a lumii a treia”.

 În unele state, cum este Filipine, preşedintele României a fost primul şef de stat dintr-o ţara socialistă care a efectuat o vizită oficială., deschizând calea dialogului politic bilateral cu această zonă. Lideri asiatici, în special Soekarno, au efectuat vizite în România, iar preşedintele României a vizitat apropape toate statele sud-est asiatice. Dialogul la vârf, materializat în proiecte economice de interes reciproc, a reprezentat una din caracteristicile esenţiale ale raporturilor bilaterale româno-sud-est -asiatice.

 Un element de sudura l-a constituit, la timpul respectiv,  existenţa în zona sud-est asiatică a unor lideri naţionali şi regionali  carismatici,  cu tendinţe autoritare, dar necontestaţi pentru un timp în occident, situaţie similară cu cea din ţara noastră.  

 Declaraţia din 1964 a devenit cartea de vizită a României în relaţiile cu statele în curs de dezvoltare, inclusiv cu cele din Asia de Sud şi Sud-Est.

  Dialogul la vârf, poziţiile similare privind respectarea independenţei naţionale şi a suveranitatii teritoriale, neamestecul în treburile interne, nealinierea , respingerea înarmărilor, lupta împotriva nuclearizării militare,rezolvarea pe cale paşnică a conflictelor şi conlucrarea la conturarea viziunii politice,strategice şi economice a ţărilor în curs de dezvoltare, ceea ce reprezenta un element novator în raporturile internaţionale, aşezate pe principiile ONU,  au fost de bun augur pentru acţiunile de politică externă ale Bucureştiului în contextul politicii sale externe independente şi al numeroaselor intiative diplomatice a€œNord-Sud” sau a€œSud-Sud”. România a obţinut în Sri Lanka statutul de observator la mişcarea de nealiniere, cu sprijinul Indoneziei şi al celorlate ţări sud-est asiatice.

 Mai important decât orice, este aceea că factorul politic bilateral şi multilateral a generat un boom real în extinderea relaţiilor economico-comerciale între România şi

statele sud-est asiatice, aspect esenţial în dezvolatrea economiei naţionale a ambelor părţi.

Combinaţia între interesele economice reciproce şi apartenenţa la gruparea statelor în curs de dezvoltare a adus, atât României, cât şi ţărilor sud-est asiatice, avantaje rezonabile în plan politic şi economic bilateral. Ca termeni de referinţă menţionez, prinţre multe alte obiective, liniile de înaltă tensiune din Malayezia şi Filipine construite de companii româneşti, modernizarea cailor ferate în Indonezia şi Sri Lanka cu material rulant şi asistentă tehnică din România. Bucureştiul a oferit burse unui număr însemnat de tineri indonezieni, cărora le-a deschis drumul spre a fi primiţi în univeristatile din ţara noastră.

 Climatul politic deosebit de favorabil şi cei doi factori importanţi menţionaţi mai sus au reprezentat, totodată, o bază robustă pentru o conlucrare strânsă la ONU. Ambele părţi s-au consultat şi-au susţinut activ iniţiativele politice în cadrul organizaţiei internaţionale. 

 România avea nevoie de pieţe de desfacere a produselor sale şi de obţinere de resurse naturale pentru dezvoltarea industrială-prioritate majoră în strategia timpului a dezvoltării şi consolidării economiei naţionale româneşti. 

 Produsele de bază ale industriei grele şi industriei chimice româneşti s-au regăsit, de-a lungul anilor şi în volume diferite, în toate ţările sud şi sud-est asiatice.Camioane, tractoare, buldozere, maşini de teren , instalaţii de foraj, material rulant şi alte produse erau exportate frecvent în zonă. România aducea din regiune minereu de fier, cauciuc natural, crom, bauxită, ulei de palmier, precum şi alte produse de export ale  acestor ţări. Specialişti români petrolişti au activat în Indonezia schiţând proiectul unei colaborări în domeniul petrolier.

  Pe de altă parte, statele sud-est asiatice erau, de asemena, interesate în promovarea raporturilor economico-comerciale, dar stadiul dezvoltării lor impunea ca obţinerea de asistentă gratuită şi credite favorabile să fie mai evidentă. 

 Un exemplu elocvent îl reprezintă Indonezia, returnarea creditului obţinut de regimul Soekarno devenind pentru o perioadă, relativ îndelungată, o chestiune sensibilă pe agenda raporturilor sale cu România. La începutul anilor ‘50, România a acordat Indoneziei un credit , care în 1971 a fost estimat la  15.705.321 dolari, capital şi dobânzi.Am contribuit personal la ultimele negocieri de recuperare a creanţelor restante din partea Indoneziei.

Cooperarea în producţie, a reprezentat o formă novatoare de cooperare economică a României cu ţările în curs de dezvoltare. Iniţiativa a fost lansată de România în Sri Lanka, unde a construit un complex de industrializare a lemnului. De aici s-a extins aproape în întreaga regiune asiatică, India şi Pakistan înregistrând cele mai ample proiecte de cooperare economică cu România. Prima rafinărie din India, Guwahati Oil & Gas Refinery, a fost realizată de o companie românească.  România a livrat echipamente şi pentru rafinăriile Haldia şi Barauni. În Pakistan, în anii ‘70- ‘80,companiile româneşti au construit  4 obiective economice(rafinării şi fabrici de ciment)

Teza în promovarea relaţiilor economice se regăsea în complementaritatea economiilor României şi statelor în curs de dezvoltare. 

 5.           Responsabilităţi şi iniţiative în calitate de şef de misiune diplomatică

  5.1    Primul meu mandat de şef de misiune diplomatică,  a debutat în Sri Lanka în anul 1977 şi s-a încheiat în 1983.

 Sri Lanka  este o insulă  în Oceanul Indian, prezentată în descrierile turistice drept a€œParadisul Asiatic” sau a€œLacrima Indiei”, fără nicio conotaţie teritorială vis-a-vis de India. Într-adevăr este un loc la Oceanul Indian deosebit de frumos.

 Sri Lanka avea la timpul respectiv, un rol destul de important în mişcarea de nealiniere.

 În planul relaţiilor bilaterale a primat domeniul economic, care pe timpul mandatului meu a beneficiat de valoarea adăugată a proiectelor de cooperare anterioare, care au servit drept  bază  solidă pentru iniţierea altor asemenea acţiuni de cooperare, în competiţie cu multe alte state, inclusiv cu Japonia, care deţinea pe piaţa sri-lankeza o poziţie avantajată de ajutoarele nerambursabile acordate acestei ţări.

 Privind retrospectiv, îmi dau seama că, realmente, dimensiunea economică bilaterală a fost pe departe latura dominantă în activitatea Ambasadei României la Colombo în anii de referinţă. 

 Din multitudinea demersurilor diplomatice întreprinse în scopul promovorarii  şi apărării intereselor economice ale ţării noastre în Sri Lanka, mă voi opri asupra intervenţiei pe care a trebuit să o întreprind chiar la nivelul şefului statului.