- RELAŢIILE ROMÂNIEI CU STATE DIN ASIA DE SUD ŞI SUD-EST ÎN PERIOADA 1967-2006 (II )- 

  Deşi cotaţia părţii române la licitaţia internaţională deschisă a fost cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar, afacerea a fost atribuită unei firme japoneze. Prin relaţiile de lucru am reuşit să obţin o audienţă la preşedintele ţării J R Jayawardene, o personalitate politică de mare ţinută, care a reuşit să scoată ţara din stadiul socialismului sărac în care fusese adusă de către oponenţii săi politici anteriori, creînd premisele unei dezvoltări economice rapide. Din păcate, conflictele inter-etnice ulterioare au estompat elanul economic sri-lankez.

 În cadrul întrevederii, preşedintele sri-lankez, în final, a acceptat ca jumătate din numărul de autoturisme de teren licitate să fie acordate părţii române. În decizia iniţială contaseră considerentele de incertitudine privind calitatea produselor româneşti în comparaţie cu cele japoneze.

 5.2    Misiunea din Malayezia, în perioada 1984-1990, a fost, de asemenea, concentrată pe dimensiunea economică. 

 Malayezia este o ţara cu o economie energică, motiv pentru care a făcut parte din grupul "tigrilor asiatici”. Modelul sau  de dezvoltare prezintă un interes real pentru celelalte ţări sud-est asiatice, şi nu numai. Este membru fondator important al ASEAN.

 Condiţiile de lucru la această misiune au fost deosebit de dificile. Consilierul economic  venea la Kuala Lumpur din când în când şi de fiecare data era altă persoană. Nu aveam prim colaborator, secretară,telexist, şofer, contabil sau administrator. Doar un localnic făcea curăţenie în grădină.

 Cu toate acestea, România s-a făcut cunoscută în continuare în Malayezia prin linia de înaltă tensiune pe distanţa dintre Kuala Lumpur şi oraşul Melaka(103km), construită de Romelectro, în baza licitaţiei câştigate, şi aici, la concurenţă cu Japonia. Întreaga acţiune a fost monitorizată de către subsemnatul. Cel mai dificil şi periculos a fost atunci când trebuia să merg în junglă să constat stadiul lucrărilor. Partea malayeziana a fost deosebit de serioasă şi nu a creat probleme la efectuaarea plăţilor. Este un proiect care se regăseşte drept un succes pe agenda relaţiilor bilaterale româno-malayeziene.

  După intense demersuri diplomatice, Autodacia a fost sprijinită de către ambasada să îşi recupereze o sumă considerabilă din livrările neachitate de către partenerul malayezian. După schimbarea acestuia, camioanele româneşti au reintrat în Malayezia, pe sistemul asamblării pe plan local.

 La Kuala Lumpur, Romconsult a  obţinut, cu sprijinul nemijlocit al ambasadei, un proiect important de acordare de asistentă tehnică  întreprinderii naţionale de petrol - Petronas

 Malayezia este formată din 13 state, dintre care 9 sunt sultanate. Este singura monarhie electivă. Cei 9 sultani formează Consiliul Sultanilor şi la fiecare cinci ani aleg din rândul lor regele.

 Am relevat acest aspect, întrucât la vizitarea Muzeului Naţional, unde sunt expuse tablourile tuturor sultanilor şi soţiilor lor, am avut o surpriză extraordinară. Una dintre soţiile din tablourile expuse era româncă, cunoscută sub numele de Lady Marcela, căsătorita cu sultanul de Johore (stat malayezian vecin cu Singapore). Pe timpul mandatului meu, pe o perioada îndelungată, rege a fost unul din nepoţii sultanului căsătorit cu Lady Marcela.

 În convorbirile avute cu regele, în limba malyeziana (similară cu indoneziana) am desprins dorinţa sa de a vizita România. Am obţinut invitaţia oficială din partea preşedintelui Nicolae Ceauşescu. În final, vizita nu a mai avut loc. De fapt, regele nu a efectuat nicio vizită oficială în străinătate.

  Pe timpul mandatului meu, au vizitat Malayezia preşedintele Marii Adunări Naţionale, fostul preşedinte al Consiliului de Stat, primul ministru al României şi ministrul român al afacerilor externe. Eforturile mele diplomatice pentru organizarea programului vizitelor s-au irosit mai mult pe identificarea modalităţii de a explica oaspeţilor români practica regelui de a nu primi demnitari străini, cu excepţia marilor demnitari englezi. Şefii delegaţiilor române, uneori chiar  la nivel de adjunct de ministru, doreau să fie primiţi de şeful statului , pentru a înmâna mesaje speciale din partea şefului statului român.

 Cel mai dificil moment din acest punct de vedere l-am avut în 1989 cu preşedintele MÂN, care, auzind că nu va fi primit de rege, a concluzionat că "nu am reuşit să prezint autorităţilor malyeziene importanţa vizitei sale”.  Acesta era un motiv clar de rechemare de la post şi poate chiar de înlăturare din MAE. Insistenţa sa avea totuşi o explicaţie de reciprocitate vis-a-vis de omologul sau malayezian, pe care l-a deplasat cu avionul până la Eforie, pentru a fi primit de preşedintele României. De altfel, aceasta a fost salvarea mea. L-am convins să ridice şi personal chestiunea în convorbirea cu gazda sa. A primit răspunsul pe care îl cunoştea de la mine.

 Postul meu în Malayezia mă leagă şi de evenimetele de la noi din 1989. Eram singur la misiune( soţia era în ţară), iar toate legăturile de comunicare fuseseră întrerupte. Am aflat vestea privind căderea lui Nicolae Ceauşescu de la ştirile de noapte ale canalelor de televiziune malayeziene (din cauza direfentei de fus orar). În momentul respectiv traduceam în limba engleză cuvântarea din 17 decembrie în urma evenimentelor de la Timişoara. Ministrul român al afacerilor externe din acea perioadă transmisese instrucţiuni tuturor şefilor de misiune  ai României sa solicite de urgenţă audienţe la miniştrii de externe, pentru a explica evenimentele de la Timişoara în baza textului redat de el. Totodată,  a dispus traducerea pentru mass-media locală a cuvântării respective .

  Ministrul afacerilor externe al Malayeziei m-a primit în aceeaşi zi în care i-am solicitat audienţa. Aveam bune raporturi personale. Întrebat de presa locală în legătură cu situaţia de la Timişoara, domnia sa şi-a formulat răspunsul şi în funcţie de elementele transmise, prin amabsada, de către omologul său român. 

 Fără nicio instrucţiune şi fără a fi în măsură să prevăd evoluţia situaţiei, numai în baza instinctului şi evenimentor ce aveau loc în ţară, relatate de televiziunile locale şi emisiunile Europei Libere, am luat decizia de a face imediat o nouă vizită ministrului malayezian de externe, pentru  a-i expune punctul meu de vedere asupra a ceea ce se întâmplă în realitate, în sensul că regimul lui Ceauşescu a căzut şi că România va intra într-o noua etapă, cea a construcţiei democratice.Mi-am exprimat convingerea că relaţiile bilaterale nu vor fi afectate şi că Malayezia va recunoaşte de îndată noile autorităţi din România. După întrevedere, ministrul de externe a făcut o nouă declaraţie publică, înscriindu-se în noile mele precizări.

 Pentru mai multă certitudine, am acordat şi eu un interviu  canalului de televiziune de la Kuala Lumpur,  cu cea mai mare audienţă. Am făcut aceleaşi precizări ca cele relatate ministrului malayezian de externe.

     5.3       Revenirea în ţară, în anul 1990, a fost cu mult mai deosebită de cât toate reîntoarcerile mele de la post. Întreaga diplomaţie românească a fost testată şi selectată, pe criterii profesionale, de o comisie condusă de parlamentarul Ion Ratiu.  La conducerea Direcţiei Asia am regăsit pe ambasadorul Valeriu TUDOR, un diplomat român cu multă experienţă. Am trecut, cu succes testul, motiv pentru care am rămas pe spaţiul meu de specialitate, şi anume Asia de Sud-Est, conlucrând strâns cu ambasadorul Valeriu TUDOR, de la care am însuşit şi arţa conducerii în Centrală, care m-a ajutat la gestionarea poziţiilor de conducere în M.A.E., preluate ulterior.

  5.4       Mandatele pe care le-am avut în zonă după 1989 în Filipine (1992-1993), Pakistan (1996-2000) şi Indonezia (2002-2006) s-au desfăşurat în condiţii noi rezultate din evenimentele care au avut loc atât în ţara noastră, cât şi în statele sud-est asiatice. 

 Ferdinad Marcos şi apoi Soeharto au fost înlăturaţi de la putere. Au avut loc schimbări de lideri în Malayezia şi Singapore. Instaurarea şi consolidarea democraţiei reprezintă acum preocuparea esenţială în Asia de Sud şi Sud-Est. În 2004, Indonezia a ales prin vot direct preşedintele ţării, pentru prima data în istoria sa.

  Indonezia este membru al G20 şi bate la uşa recunoaşterii drept forţă emergentă alături de China, India şi Brazilia. Dezvoltări fundamentale au loc în toate statele sud-est asiatice, angajate într-un proces intens de integrare regională, vizând crearea până în 2015 a Comunităţii ASEAN, axată pe trei pilieri: Comunitatea politică şi de securitate, Comunitatea economică şi Comunitatea culturală. În perspectivă, există premise favorabile pentru crearea Comunităţii Asiei de Est şi Sud-Est. Deja au fost lansate mai multe iniţiative de către Japonia, Republica Corea şi Australia. Dintre acestea, ideea Japoniei privind Forumul East Asia Summit (EAS) se dezvoltă rapid, în paralel şi complemetar cu Comunitatea ASEAN.

Tradiţionalismul, fiind o valoare adăugată deosebit de importantă şi obţinută de-alungul zecilor de ani de relaţii bilaterale, îi conferă României un capital consolidat de încredere şi onestitate în rândul ţărilor sud şi sud-est asiatice şi continuă  să aibă o mare importanţă în raporturile bilaterale dintre România şi aceste ţări, inclusiv din noua sa poziţie de membru al Uniunii Europene.

 Această trăsătură bilaterală esenţială  se află şi la baza noului liant în formare, respectiv  convergenţa orientării lor spre Occident. Asistăm la o tendinţă accelerată de apropiere între Europa şi Asia şi între Asia şi Europa. Prin participarea României la ASEM şi la dialogul UE-ASEAN, relaţia bilaterală a obţinut o valenţa deosebit de semnificativă şi un cadru juridic bi-regional adecvat, care îi lipsea Romanei până în anul 1989. România a fost cel de-al noulea stat membru UE care şi-a desemnat un ambassador pe lângă ASEAN. 

 Pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe al Indoneziei, la capitolul  relaţiilor bilaterale, dedicat României, se precizează că "incepand cu 2007, relaţiile bilaterale dintre cele două ţări au obţinut o noua perspectivă în momentul când România a devenit, la 1 ianuarie 2007, membru al Uniunii Europene şi partener de dialog în cadrul ASEM. România fiind acum în UE înseamnă că Indonezia va avea mai multe oportunităţi de a-şi extinde exporturile, ca urmare a tarifelor vamale reduse în statele UE” 

  5.5       În circumstanţele de după 1989 ale formării Noii României, prima misiune diplomatică am avut-o în Filipine(1992-1993). 

 Filipine  este o ţară catolică. Poporul este deosebit de volubil, expansiv şi distractiv. Pe aeroprt, pasagerii sunt întâmpinaţi cu muzică. Se simte de la distanţă spiritul latin de pe vremea ocupaţiei  spaniole. Filipine este stat fondator al ASEAN. M-au frapat similitudinile culturale cu ale  noastre. La un dineu oferit de o înaltă oficialitate filipineză, cu ocazia aniversării căsătoriei, , la final,  a fost comandat "valsul aniversar”, după care trebuiau să danseze cei doi soţi. Valsul este unic  în toată ţara pentru asemena ocazii. Nu mică mi-a fost uimirea sa constat că valsul se dansa după melodia  "Valurile Dunarii” de Ivanovici.

  Pe timpul scurtei misiuni la Manila, prin relaţiile apropiate pe care le stabilisem cu mulţi ani în urmă cu familia fostului preşedinte Macapagal, a cărei fiică a fost şi ea preşedinte al Filipinelor, pe atunci senator,am reuşit să determin partea filipineza să revină asupra deciziei de a-şi închide, din considerente financiare, misiunea diplomatică de la Bucureşti.  Când am primit notificarea oficială în audienţa la adjunctul ministrului afacerilor externe am precizat că o primesc, dar voi declanşa demersuri de rigoare pentru a preîntâmpina o asemenea dezvoltare, care nu se înscrie în relaţiile tradiţionale româno-filipineze.  Filipine are şi în prezent misiune diplomatică la Bucureşti.

După câteva zile, am obţinut o nouă audienţă la adjunctul ministrului afacerilor externe, dar de această dată, am solicitat, la instrunctiunile din ţară, recunoaşterea  de către Filipine a noului stat independent Republica Moldova. După ce m-a ascultat cu multă atenţie, mi-a răspuns pe loc că ţara sa va recunoaşte statul independent Republica Moldova. A menţionat, apoi, că doreşte să îmi pună o întrebare strict personală. Întrebarea se referea la nedumerirea sa privind poziţia României de a solicita recunoaşterea drept stat independent a unui teritoriu, care din istorie cunoştea că aparţine României.

    5.6 După Filipine a urmat misiunea în Pakistan, în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar (1996-2000). Înainte de aceasta am avut o scurtă misiune diplomatică în Finlanda şi Estonia; la Tallin am fost primul însărcinat cu afaceri a.i. român după ce Estonia şi-a recâştigat independenţa. 

 Pakistanul este o ţară islamică nucleară importantă. Ca stat Islamic, Pakistanul deţine un rol activ în rândul statelor islamice şi în Organizaţia Conferinţei Islamice. Pakistanul este tratat ca un punct strategic semnificativ de către SUA, UE, China, Rusia şi Japonia. Armata pakistaneză are un rol deosebit pe plan intern.

 Personal, am contribuit la continuarea şi susţinerea dialogului politic tradiţional cu Pakistanul. La Islamabad se cunoaşte că primul contact politic, la nivel de secretar de stat, dintre SUA şi China, s-a realizat pe axă Washington " Bucureşti- Islamabad- Beijing. În urma acestui demers, au fost reabilitate relaţiile chino-americane.

 În 1991, preşedintele Ion Iliescu a efectuat o scurtă vizită la Islamabad, iar în 1995, premierul Nicolae Văcăroiu a vizitat Pakistanul. Ambele acţiuni diplomatice au ţintit dezvoltarea relaţiilor economice.

 În ceea ce mă priveşte, în contextul dezvoltărilor interne din Pakistan, mi-am propus în mandatul meu să acord atenţie şi diplomaţiei bilaterale militare. În momentul în care generalul Pervez Musharaf, a devenit preşedintele ţării, rămânând şi în poziţia de şef al armatei, relaţiile bilaterale româno- pakistaneze în domeniul militar cunoscuseră dA©jA  evoluţii importante. Astfel, prima delegaţie oficială pakistaneză care a efectuat un turneu de vizite în Europa a avut ca  ţintă majoră România.

 Convorbirile oficiale ale preşedintelui Emil Constantinescu la Karachi, pe care le-am organizat la un nivel corespunzător pe timpul escalei efectuate la reîntoarcerea din Australia, au reprezentat o nouă etapă în dialogul la vârf dintre România şi Pakistan. Acestea s-au axat, cu prioritate, pe problematica economică.

 Dialogul politic constant cu Pakistanul, la cel mai înalt nivel, mi-a creat premise favorabile pentru a consolida raporturile economice prin încheierea lucrărilor la două noi fabrici de ciment şi deschiderea unui proiect de asamblare de tractoare la Karachi.

 La Islamabad am avut şi şansa de a fi decan al corpului diplomatic pentru o scurtă perioadă de timp. Aceasta s-a întâmplat cu câteva săptămâni înaintea încheierii misiunii mele diplomatice în Pakistan. Mai important, noul preşedinte al Pakistanului şi, în continuare,  şef al armatei, Pervez Musharaf, se afla încă în studiul cancelariilor occidentale .

Presedintele Pervez Musharaf a acordat un dineu corpului diplomatic de la Islamabad. Fara niciun aviz prealabil adresat decanului corpului diplomatic, cum s-ar fi cazut conform practicii protocolare, presedintele Musharaf, la finalul dineului, a rostit un discurs. Conform aceleiasi practici, decanul corpului diplomatic era de asteptat sa raspunda. Imi aduc cu placere aminte ca am fost felicitat de ambasadorii SUA si ai tarilor Uniunii Europene, iar a doua zi, convorbirea cu ministrul pakistanez de externe, in cadrul vizitei mele de ramas bun, a debutat cu feliitari din partea presedintelui tarii si a interlocutorului pentru discursul meu de raspuns, sustinut la dineul din seara anterioara.

            5.7      La reintoarecerea de la Islamabad, in calitatea de director general  pentru Asia- Pacific, Orientul Apropiat, Africa si America Latina am contribuit, in zona de referinta, la relansarea dialogului politic la varf cu Filipine si Singapore, cu ocazia vizitelor oficiale ale presedintelui Ion Iliescu din luna februarie 2002.  

5.8      In perioada 2002 – 2006, m-am reintors, de aceasta data in calitate de ambasador extraordinar si plenipotentionar in Indonezia.

Indonezia, care prin dimensiunile sale geodemografice este a 4-a tara a lumii( este formata din 17000 de insule), reprezinta unul din actorii importanti in jocurile politice si scenariile economice din regiunea Asia – Pacific. Este una dintre tarile cele mai bogate in materii prime din sud-estul Asiei.

Conditiile erau diferite de prima misiune diplomatica avuta la incepultul anilor ’70. Am in vedere nu numai pozitia mea personala. Populatia tarii depăşise cifra de 200.000 de locuitori, Indonezia fiind statul cu cea mai numeroasă populaţie

musulmană. Ţara se afla la începutul procesului democratic , instaurat în 1998, după încetarea războiului rece şi înlăturarea lui Suharto, şi încă mai resimţea efectele negative ale crizei financiare din 1997, în  regiune. 

 Preşedinte era doamna Megawaţi Soekarnoputri, fiica întâiului preşedinte al Indoneziei, Soekarno. Indonezia era angajată cu întreg efectivul diplomatic în consolidarea ASEAN şi integrarea regională. Pe de altă parte,  politica externă a României era focusată pe dimensiunea euro-atlantică.

 Mandatul meu de ambasador revenea în contextul relaţiilor româno-indoneziene după o absenţă de cinci ani, când misiunea Jakarta a fost condusă de un însărcinat cu afaceri a.i.

 Pentru mulţi ani după lovitura militară din septembrie 1965 şi venirea la putere a generalului Suharto, relaţiile româno-indoneziene( ca şi în cazul  tuturor ţărilor socialiste) s-au diminuat şi au ajuns pentru câţiva ani la un nivel cu totul neînsemnat, rezumându-se la schimbul misiunilor diplomatice şi la unele acte protocolare ( telegrame de felicitare cu ocazia zilelor naţionale)

 Ultima vizită a unui preşedinte al Indoneziei în România, până la preluarea mandatului meu de ambasador în Indonezia, a avut loc în 1985, respectiv a generalului Suharto. 

Însăşi această vizită a survenit  foarte târziu, după preluarea puterii în 1967 de către Suharto. A fost o încercare în 1970 de iniţiere a unei întâlniri între Suharto şi Nicolae Ceauşescu la ONU, care însă nu s-a realizat, întrucât preşedintele Indoneziei nu a mai participat la sesiune.